Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Cum Sa Pierzi Vasul de Croaziera din Cauza Unei Lebede

Posted on

4 barbati, 3 ore si 2 femei nerabdatoare pentru o singura lebada, plus o poza…

“Numa’ nu se mai umfla lebada asta…” Erau vorbele mele exact acum 3 ani, cand eram in croaziera si ne aflam in Grecia, langa Olympia, orasul mama al sporturilor olimpice. Cautam sa ajungem la o plaja privata, potrivita pentru cateva poze misto cu lebada achizitionata cu o luna inainte de plecarea in vacanta. Inainte sa incep poveste zilei grecesti, mentionez ca, in urma cu un an,  alergam, nicidecum la un concurs ci in Roma, dupa ultimul tren, pentru a nu pierde vasul nostru de croaziera care pornea catre Sicilia. Presupuneam ca am invatat ceva din cele traite atunci…

Aveam aproximativ 6 -7 ore de soare pe plaiurile grecesti, de care sa ne bucuram din plin, asa ca am luat-o agale sa inchiriem 2 jeepuri pentru nisip si sa ne plimbam prin statiunile din imprejurimi. Dupa vreo aproape 2 ore de negocieri si cautat ne-am ales cu un renault laguna pentru toti sase. A fost ultima varianta care ne-a mai ramas pentru a ajunge la plaja noastra aflata la vreo ora de mers cu masina.

Dupa un drum lejer, am ajuns la plaja, unde, am luat-o usor si ne-am asezat la terasa. Daca ma gandesc bine, baietii s-au pus pe un joc de table, in timp ce eu ma bucuram de soare pe sezlong si un ice coffee. Intre timp Filip, relaxat, a inceput “timid” sa umfle cu pompa lebada crezand ca va termina in maxim o ora.

Dupa 2 ore…

Lebada nu era umflata decat pe jumatate iar baietii (toti 4) erau extenuati. Erau vreo 40 grade celsius pe plaja, nici urma de nori, iar pe nisipul incins nu te puteai deplasa fara slapi. In urmatoarea jumatate de ora, m-am simtit  in Olympia la jocurile olimpice sau macar la un maraton, deoarece, fiecare barbat din gasca, umfla pe rand – cand cu mana, cand cu piciorul – ledada, care parea sparta.

Am intrat in panica stiind ca mai avem maxim 30 minute de stat la mare si o ora de drum inapoi catre port, pana la vapor. La ora 16 eram impachetati, gata de plecare, Filip insa nu renunta la umflat pentru a-mi face macar o poza cu gigantul de pe plaja. Deja cei de pe plaja, din jurul nostru asteptau momentul “lansarii in mare” a lebedei. Copiii entuziasmati, lasand jucariile deoparte, s-au apropiat intr-un fel de semicerc si se uitau dornici la lebada.

Stiti ce a urmat, nu ? Am intrat rapid in mare, am facut cel mult 10 poze cu telefonul, dupa care, am iesit din apa, am luat directia – parcare, tinta catre masina. Ne era rusine sa o dezumflam acolo, dupa ce  s-a muncit 3 ore pentru acest “miracol”.

Ajunsi in parcare: Soc! Lebada nu incape in masina, si soc maxim: lebada se dezumfla in acelasi ritm in care s-a si umflat. In zadar s-au aruncat baietii pe lebada ca si cum ar fi vie, ca variantele au urmat imediat:” Sa o lasam aici! Sa o legam pe capota! Adu-mi un cutit! Vinde-o cuiva de pe plaja!”

Varianta finala: capul, gatul si o aripa au intrat cumva in portbagaj, tinuta cu mainile de Filip prin spatele scaunului rabatat, in timp ce, in masina eram 6, mai concret 4 in spate. Ne deplasam catre port cu o viteza frumoasa de minim 140 km/h disperati sa nu pierdem vasul. Lebada zbura la propriu in spatele masini, in timp ce usa portbagajului -fiind deschisa se lovea intruna de ea in viteza. Era sa ramanem fara combustibil, sa pierdem o sapca, si sa calcam un biet catelus ratacit pe drumul nostru. Prietenii de pe vas in paralel cu parintii de acasa ne sunau: primii ne intrebau unde suntem, de ce nu venim, in timp ce ultimii, vroiau sa stam la povesti.

Am ajuns intr-un suflet la centru de inchieri auto, unde am rugat angajatul sa ne duca pana in port cu masina fiindca: Pleaca vasul!!! A acceptat sa ne duca aproape pe toti. Imaginea lui Filip, razand cu lacrimi si alergand in aglomeratia de la ora 16, cu lebada umflata deasupra capului, pe langa masina, la 40 de grade celsius, o voi pastra viu in amintirea mea multi ani de acum inainte.

Odata ajunsi in port am urcat rapid in autobus amuzandu-ma de refuzul de tipului de la inchiereri de a-l lua pe Filip cu lebada, moment in care aud soferul:”Tu, jos! Urci prin spate si mergi pe ultimul rand cu chestia aia!” desi, autobusul era gol.

Iunie 2017 – trei ani mai tarziu

De data asta nu am mai pierdut vasul ci am speriat pestii. Am umflat-o in Petrom in loc de anvelopa, am dezumflat o aripa ca sa incapa in duba de la firma, am stat cu ea in livind vreo 2 zile (in care mi-am socat copilul), si am pozat cu ea pe un lac destinat pescuitului sportiv unde, impreuna cu Filip si Dan am speriat si cei mai mari crapi din balta. Sincer, a fost relaxant …

Iata ce a iesit!

 

«  iulie  2014  ⇓  »

Va imbratisez,

Alle


photo credit: Dan Peret, Amazing Visuals

No Comments Yet.

What do you think?