Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

An Old Story

Posted on

Photos by Alexandra Burtic

A fost odata, candva de demult, o casuta frumoasa construita din lemn si asezata in valea unei paduri cuprinsa intre mai multe dealuri. Putin mai in interiorul unei paduri de fagi undeva intre 2 razboaie mondiale, o tanara familie s-a asezat intr-un loc magic. Lipsit de agitatia urbana, in linistea padurii, doua suflete si-au luat in mana viata de tanara familie:el responsabil de padurea din jur, in timp ce ea era caligrafa, pasionata de a scrie poezii. La scurt timp, cei doi soti au avut parte de bucuria de a li se naste un baietel si doi ani mai tarziu o fetita.

Timpul a zburat fara amanari si a venit vremea ca micutii sa mearga la scoala si astfel sa se mute la bunici si mai intarziu in oras pe perioada scolii pentru a-si consolida o carierea. Intelepciunea de a sustine un copil in a face scoala si a avea o cariera, din partea unei familii cu statut mediu in care mama a fost crescuta de fratii ei pentru ca si-a pierdut tatal in razboi si propria mama la 2 ani din cauza unei simple raceli, am considerat-o suficienta pentru a marturisi ca exista oameni cu viziune care inteleg importanta scolii si nevoia sacrificiilor in folosul copiilor lor.

Acolo insa, in padure, fetita noastra a avut tot ce nu au putut avea ceilalti: de-a lungul timpului a crescut caprioare, pe care le-a denumit, care dormeau adesea in casa pe convorasul de langa foc, caprioare care, sirete, furau din farfurie si iubeau sa fie mangaiate. A crescut  si un puiut de vulpe, ramasa orfan, care se juca cu pisicile ca si cum ar fi din de-o seama. A avut parte de ceva deosebit…

Dar povestea noastra incepe aici:

1961 Primavara. Fetita noastra a devenit intre timp adult, si lucra intr-o mica localitate, nu foarte departe de casuta din padure dar nici suficient de aproape incat sa doarma acolo. Se ocupa de documente, un fel de contabilitate in varianta socialista la o institutie de stat de pe atunci. Era primul ei loc de munca si se descurca foarte bine. Mereu a fost isteata.

Intr-o zi banala de joi insa, viata ei s-a schimbat fara ca ea sa stie, pe atunci lucrul acesta. In biroul unde lucra impreuna cu colegul ei, un tanar si-a fact aparitia. O intalnire in interes de serviciu l-a condus la colegul fetei noastre pe tanarul imbracat in uniforma. Era inalt, saten si avea ochii albastri -verzui. Era exagerat de diplomat in atitudine dar simpatic si interesant ca prezenta. Se simtea cumva atrasa de el.  Ea, l-a vazut de indata ce a intrat, iar el a privit-o incepand sa povesteasca cu voce tare catre colegul ei, despre experienta traita de el, inainte cu o seara. Un fel de lauda in fata domnisoarei care prezenta un interes in fata lui.

Umblase cu un camarad foarte mult inainte cu o zi, si i-a prins inserarea in localitatea vecina. Pentru ca, cel care il insotea, mai fusese in zona, l-a invitat  intr-un loc de basm, la o casa intr-o padure din apropiere, pentru a ramane acolo peste noapte.

Mandru de descoperirea lui, tanarul nostru incepe sa povesteasca – uitandu-se din cand in cand la frumoasa din incapere, incercand sa o impresioneze – cat de bine s-a simtit el acolo. A continuat zicand ca a fost primit asa cum trebuie, cu de toate, cat de ospitaliere au fost gazdele si ce frumoasa era casa, terminand cu cat de bine a dormit acolo singur intr-un pat mare langa fereastra asezat in camera dinspre padure.

In momentul acela, isteata noastra, zambind subtil, a tinut sa ii mentioneze un mic amanunt:

-Vreau doar sa adaug, ca locul unde ai dormit este patul meu!

Surprins, neasteptat si inrosit de cele auzite, tanarul nostru, a completat scurt, confiscand din mana fetei, creionul gravat cu intialele acesteia, zicand:

-Atunci creionul acesta e al meu!

O prima intalnire banala pentru unii si importanta pentru mine, avand in vedere ca ma “trezesc” din gandurile mele, la margine de lac, pe terasa, intr-o localitate mica din apropiere, la aniversarea de 80 de ani a bunicii mele cand il aud pe bunicul meu intreband-o:

-Si, in ce an ne-am cunoscut noi?

-In ’61 Primavara, a raspuns “tanara”isteata…

Tin sa precizez ca rochia din pictorial este rochia bunicii mele purtata in ziua nuntii ei din anul 1962, iar in ultimele poze am incercat sa ma regasesc in perioada cand inca avea caprioare la casuta din padure.

Saptamana trecuta a fost ziua ei, asa ca inchei cu

La multi ani, bunica mea!

PS  Sa va bucurati de bunicii voastri cat ii mai aveti aproape!


 

Palarie H&M

Pantofi Stradivarius

Curea&Cercei&Rochie – toate vintage

No Comments Yet.

What do you think?